Se sfâşie-adevăru-ntre aproape
Ori prea departe, înlesnind minciuna
Şi liniştea e grea cu vid întruna
Travaliul pietrei, tace pe sub ape.

Eu acordându-mi pe la umbre struna
În înţelesuri prin mister mioape
Aduc un sunet des, să mă îngroape
În tot a scrie ca întotdeauna.

Rachiul singuratic îmi e însă
Că-l beau în fără neam de megieşi
Şi lacrima-mi suspină-n sine, dânsă.

Tu intră, doar aşa, să poţi să ieşi
Prin bezna-n care-mi e lumina plânsă
Femeie, sânge pur de os plăieşi.