căldura aceasta din noi,
la marginea trupului, la rădăcina unghiei, a firului de păr,
acolo unde suntem încă oameni în sens milimetric,
iese din noi, pleacă la nori când iese iarba

femeile sunt precum copacii,
se lasă locuite de păsări vii care li se ascund
la fiecare nod, de unde pleacă ram din trunchi,
mereu lângă lucrul lor de femeie
închis sub scoarță, ca deasupra brațelor și picioarelor,
de unde fug descântece spre soare

cât de frumoasă ești și parcă ai crește
acum cînd ai lacrimă de lumină în ochi,
fiindcă noi ne iubim din leagăn în leagăn cu aceleași vorbe
și ne-am cununat din măr în măr,
primăvară de primăvară

întoarce-ți fruntea spre fereastră, fecioară,
e plină lumea de făcături, tu vei fi făcătura mea
milimetric, inginerește, te voi picta,
madonă în alb