Nu lacrimi de mîhnire, de dor sau bucurie
Și nici de indignare am stors la colț de pleoapă
Cu fața aplecată umil în farfurie
Vă spun cinstit și simplu: am plîns tăind o ceapă

Deci nu doar o legumă. Foiță cu foiță
Încet am dezvelit-o, simbol rotund al vieții
Ca pe o domnișoară (și nu orice leliță)
Pierdută metaforic în brațele tristeții

Iar gîndurile mele curgînd ca o cascadă
Spre miezul inocenței mă poartă fără voie
Cînd nenăscut și singur ședeam în acoladă
Și ronțăiam placenta ca frunza de aloe

Ah, iată-mă acuma, plîngînd peste planetă
Cum molfăi ceapa vieții picantă și concretă



repostată cu modificări