Cand ma plimbam ingandurata pe strazi pustii si pitoresti,
Iar soarele-si canta apusul in versuri ce-mi pareau grotesti
Ai aparut ca o idee, ca o frantura de poveste
Ca visul care-ngenuncheaza aievea la margini de ferestre.

Erai lumina ce rasare din farmecul de stea vicleana
Erai parfumul ce m-adoarme si in minune iar ma cheama
Pe o carare aruncata de-o mana aspra ce picteaza
Pe-o albie plina de flori pe care-un rau inainteaza

Ah, voi iluzii calatoare, in mintea mea va-ngramaditi
Si nu-mi dati pace nici o clipa, ma intristati, ma chinuiti
va razbunati pentru o viata in care n-am crezut in voi
imi aruncati acum in suflet cuvinte grele si noroi.

Inlantuita-n dor si-n lacrimi eu nu mai simt si nu mai vreau
Doar inima imi mai pulseaza... otrava si imi da sa beau
Si-n agonia dulce-a mortii, pe patul gol si inghetat
Vad ca prin vis privirea tandra ce in trecut m-a mangaiat