vreau să plouă
cu guri rânjite- fiare imaginate de oameni
care pot mânui arcul,
pot străbate stepa singuri
ei și femeile lor cu picioare puternice
își potolesc foamea
din sânii plini de laptele crud
luat de la gura copiilor

în timp ce nimeni nu strigă soarelui
urcă, pleșuvule
bălțile înnoptează după cântecul greierilor

umbre deșirate croiesc poteci prin smârcuri
ce fel de inimă are omul care doarme fără grijă în stuf
cu mâna pe tristețea zilei ce și-a trecut numele
în rândul prizonierilor
de război

liniștea celor din linia întâi mă sperie
ultimele imagini cu tata răsucindu-și țigara
înainte să strige că nu-i destul prutul
să golească țara de comuniști
mă făceam mic
mic
cât mucăriile pe care preotul le stingea mai devreme
de vremea strigoilor
să aibă lumină
acasă
punea degetul pe carte și zicea
aici ai greșit
trebuia să tragi și ultimul cartuș de pe țeavă

îmi iubesc frica de moarte
transformarea din om în animalul care nu știe
de vorbă bună
mi-am îngropat frații
mama
toca varza rămasă după plecarea tancurilor
pașii mei răsunau prin curtea dintr-odată
pustie
m-a închinat păsărilor

să-mi fie iertate pornirile firii