Se dezvelea de coajă un miez ca să ne mire
Din cel ce adevărul infernic îl tot cere
Şi-noată în oceane cu valuri de tăcere
Ducând statuii noastre cutremure-n nuntire.
Şăgalnic întrebarea ne mirosea misterul
Acel ce gândul lasă să cadă-n palme strâns
Şi mâinii de rostire aduce austerul
Când pe hârtii cuvântul e doar vremelnic plâns.
Când vorba-n alb noroiul adapă-n rost etern
Se va deschide galeş corola de-nţelesuri
Şi sânge se preface în lacrimi care cern
Şi izvorăsc lumina ce inimii dă ghesuri.

Un sâmbure-al enigmei ne aducea-ntrebare
Cerând ceresc răspunsul în foi sub lumânare.