Azi-noapte un tren a sosit,
Când somnul era-n apogeu,
În el se-aflau toți ce-au murit
Și-n gară, nemortul: chiar eu.

În somn nu știam că visez,
Că traiul de-afară e greu,
Că trebuie des să oftez,
Că nu-i de găsit Dumnezeu.

Eram doar atât: fericit!
Iar morții, de fapt, erau vii,
Cu toții, pe rând, mi-au zâmbit
Și m-au întrebat: vrei să vii?

Ciudat, nu știam ce să fac,
Simțeam cum în gânduri mă-ncurc.
Cu mine-ncercam să mă-mpac:
Să fug, să privesc sau să urc?

Dar n-am apucat să aleg,
Un glas cristalin m-a trezit,
Acum, pe deplin, înțeleg
Că am înc-un vis de trăit.