o voce-mi strigă, scrie, fă pace,

scrisul e arma păcii,

față-n față, m-așez, îmi leg ochii ca la duel,
să nu văd nimic, verific,
întind mâinile, bîjbîi,
iau creionul de parcă aș apăsa pe trăgaci,
aș putea să mă omor cu el, sau să mă-nvii,
să mă-ndrăgostesc,
dar și să-mi pun flori pe mormânt,



mama mereu ne zicea: pentru tot ce vrei să faci, zici, în viață, ai nevoie de-ncredere,
te naști pentru că cineva are încredere să te naști,
iei sânul în gură, sugi lapte, pentru că cineva are încredere să-i atingi sânul,
începi să gânguri, să te târâi în patru labe pentru că ai văzut pisica și pisica are încredere-n tine,
sari cu gâtul în jos de pe pat, te lovești, plângi dar spui că nu te doare pentru că ai încredere-n podea, mama sărută buba, instantaneu prin sânge curge râul încrederii,
mergi în picioare, alergi după vrăbii, te simți cel mai mare om de pe pământ,
zbori,
atâta încredere ai de începi să dai în stânga și dreapta și nu te simți sărac, dar nici prost,
lumea se uită la tine, te admiră, se miră cum de ești așa de isteț, și voinic,

poate veni și ziua când vrei să scrii un poem de parcă ai fi orb
și nu-ți pasă,
te miști ca orbul înainte, faci ce trebuie făcut,
treci strada