capul imi plesnește și
în el se învârt tot soiul de jigănii
șerpi negri mucilaginoși mă mușcă neîncetat
albine sălbatice fac un zgomot ca de escadrilă
bombardează sinapsele și-mi umflă ochii
care nu mai percep decât un gri spălăcit

ah, aah, aaah!

prin galeriile adânci ale creierului
poeme sfrijite gonesc –
turme de zimbri în marș haotic
negăsind ieșirea izbăvitoare
spre pajiștea bogată în
cele mai fine și proaspete ierburi

greu înghițită de ochii exoftalmici
se preface lumina cu silă în scrum
și nici gând, nici scuturare de aripi
nu mă ajută să mai ies la un drum