Toată pădurea de bambus
trosnea când treceam,
turnul redempțiunii
călătorea, pe șerpii negri ai negurilor
ba îngheța pământul
ba te frigea, te căutam și prin
zone palustre, și prin funduri de lacuri,
și prin munți ascuțiți cu urși-panda,
până la cotele infinitului, în Tibet

Spre tine, frumoaso,
demon nearătat, blând, prima femeie din vis,
idealul dezbrăcat ieșit dintr-o mare pășeam,
dar păsările trimise de tine, cocori,
brusc ardeau în asfințit, ningea cu fulgi
cenușii, negri, roșii, albi

Îmi șoptea maestrul daoist în adâncul meu
că-n templul lui Buddha
cuvintele vieții se-șiruie ca ghirlandele,
că sunt un Xu Xian printre șerpii-lotuși,
de vindecat abia târziu mă voi vindeca
de-o iubire pierdută sau încă neaflată,
când tu, iubito-șarpe, te vei căi
și vei pluti, vei înota
pentru ochii altora invizibilă
dincolo de zidul circular,
pe când eu voi mătura
flori de magnolii și cireș japonez
așteptând voios clipa morții,
să vin și eu, la redempțiunea ta veșnică
să răspund prezent tot c-o redempțiune

Ești, draga mea, șarpe, săruți puternic,
te-am pețit de la ai tăi, demoni și ei
necunoașterea dharmei de către demoni
nu este-un fapt reprobabil, iubirea ta
este mai mare, eu te-am văzut și cerut