nu toate amintirile
sunt frumoase
și totuși, timpul te va face
să uiți de ele
așa cum uiți de pielea moartă
de pe tălpile care, oricum
continuă drumul

uneori, însă
într-o zi de duminică
când nimeni și nimic
nu te grăbește să pleci afară din casă
observi acea piele
și încerci s-o îndepărtezi cu unghiile

dar ea se încăpățânează
să rămână acolo
ca și când ar avea un rol important
în ciuda faptului
că este dizgrațioasă, aspră
și urât mirositoare

probabil, rolul ei este ca tu
să scrii un poem
simplu și fără metafore alambicate

un poem despre
vremurile de demult
când pielea aceasta
era vie, roză și catifelată
fiind mângâiată
de cineva care o iubea
atât de mult încât
și-ar fi dat toată viața
pentru nemurirea ei