rezonez cu lumea de griji abătută,
ca o cascada vreau peste ea să curgă,
liniștea mireană în adânc concepută,
de o credință divină și taumaturgă.

e anevoioasă Calea ca o serpentină,
doar cei temerari pot să o urce,
scăpați de poveri și de neagra vină,
purtând în spate o ușoară cruce.

creste carpatine vegheate de Sfinx,
străpung cerul lumina să curgă,
Omul nu se lasă hăituit de linx,
precum trecutul de tagma habsburgă.

dar timpul revarsă iertări din înalt,
ploaia spală vise de pulberi de bazalt.