Îmi scriu singur
clipă de clipă
spoiala umană
pe-un zid
al celor urmăriți continuu
de imensul panopticum

Îmi închipui ce vrea
ziua de mâine să mai încerce
astăzi au mers cum au mers ceasurile
roșii din piept combustibil când se dilată în clipe
ce-o fi poimâine garantat nu pot zice decât aproximativ
treze nu-s nici aparatele cu statistici exacte luate de "ingineri"
despre drumurile urmate în vederea unei inevitabile surpări viitoare

Ne transscriem unii pe alții de când suntem externați vii pe aici
spoiala umană-i luată din salonul comun într-un rit de lipit
zidurile trupești foști pacienți le vom purta văruite
albul vieții ne-a îndepărtat de-un veritabil real

Halatul pierdutei culori
roșu ne-a expulzat pe trotuare
cere drept sacrificii din iertări să-l aflăm
în noi ca orbii vindecați de-un păcat
al vederii luminii din interfazele
divizării nucleelor stelare