când propriul teatru-al gândului mă neagă
aduc spre-alcătuire-n mine vise
ce de la cugetare-s interzise
plutind pe umbre-n taina lor întreagă.

iar şi coşmarul spaima lui îşi zise
ca ouă ale Binelui să dreagă
şi singur lângă om mâncam o fragă
în odăiţe frigului închise.

din toamnă tot străpunge iz de iarnă
în termometre-n geam sidef e-n isc
şi mica buturugă ger răstoarnă.

se-adună-n zori de păsări unt în plisc
şi bruma o privesc pe la lucarnă,
a fi-n cetăţi de alb şi-n foaie risc.