uneori îmi lipsește curajul
de a privi spre ziua de mâine,
dar sunt întotdeauna punctuală
la întâlnirea cu poezia,
grăitoare ca un orologiu dintr-o creație specială.

uneori mă topesc în focul dorului
și nu e nimeni să-mi întindă o cană cu apă,
totuși parcă perspectiva îmi zâmbește
în fața ferestrei larg deschisă
să intre lumina vindecătoare, mântuitoare.

acum îmi simt speranța sângerândă
și am nevoie grabnică de Hristos.