Când încercam să scutur florile de măr
O voce răgușită mă striga de departe
Fugeam mâncând pământul pe Calea Lactee
Strângându-mi în mână destinul decorat cu vocale
Sentimentele mele pluteau pe ape limpezi
Grăbeam pasul când eram aproape de linia de sosire
Și îmi aminteam că am lăsat fierul de călcat în priză

Pe marginea ferestrei se scurgeau trandafirii roz
Cerul tremura în întuneric
Aprindeam veioza care făcea umbre pe tavan
Îmi oglindeam sufletul într-un ciob de pahar
În noaptea albă visele mele
Erau închise într-un lagăr de exterminare
Împreună cu iernile geroase
Mă modelam din lut și dintr-o bucată de cer
Și căutam miezul nopții
În buzunarele pline cu secunde reci

Luna era un bulgăre de aur care respira spaimă
Te strângeam de mână cu putere.