așteptam să mă suni
o vreme am locuit într-o mănăstire antumă
foarte aproape
de
wittgenstein
te așteptam să vii să plantezi
violete și panseluțe
florile tale preferate
avusesem un vis
aramaica a fost
limba întregului pământ
și devenise
limba întregului pământ
nu-ți fie teamă
în drum spre marte
am văzut
cum roboți
se-ndepărtau
mai repede sau mai încet
la rostirea sacră a literelor în aramaică
încă mai trăiam timpul acela veșnic al începuturilor
existam în prezentul atemporal
și
pe
via dolorosa
viața se conjuga
la diateza barabas
nu mai aveam inimă
trebuia să vii să-mi pui inima înapoi
era la lecția de anatomie a lui rembrandt
nu băuse foarte mult
cu o seară mai înainte urmând ca
de la anvers și de la rotterdam
să-i fie încărcate capodoperele
spre mările și oceanele
din juru-i
în vis
te văzusem cum vii
cu rembrandt
și violetele și panseluțele
au început să se cațere în tablouri
spre disperarea navigatorilor
pentru o clipă uitând
să mai conjuge
viața la diateza barabas
am văzut după aceea gesturile tale
de departe risipite-n petale în formă de sabie
întrebându-mă
dacă înțeleg ,,caracterul feminin al lumii ’’în islam
nu-ți fie teamă
m-ai luat strâns de mână
și am intrat primul
la examenul de aramaică
la universitatea ebraică din ierusalim
wittgenstein era acolo