agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Self-annulment is a prison... ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-05-06 | [This text should be read in romana] |
râdem, iubito, râdem a plâns, că nu mai putem iubi,
că ne-am stricat inimile ca pe niște jucării chinezești, că ne-am învățat cu absența, ca și cum ar fi o haină veche, tocită, dar enervant de comodă. pe străzile astea ude, râsul nostru e spart, oasele fac haz de necaz, maxilarele trosnesc a plictis, și din piept, din când în când, mai iese un sughiț, un rest de iubire nedigerată. ne plimbăm prin oraș cu buzunarele pline de foști, ne aruncăm amintirile în coșuri publice de gunoi, pubele albastre, (ca ochii unui poet douămiist), și râdem, Doamne, cum râdem, cu o gură care nu mai așteaptă decât un pumn, care s-o mistuie și să guste un pic din țărână. ah, trupurile noastre, cândva altar, acum depozit, cândva rană, acum cicatrice, Doamne, iartă-ne, ce mai râdem, râdem până ni se udă obrajii de plâns, până râsul devine spasm, până orașul ne închide în carnea lui, și uită că am fi existat. râdem a plâns, iubito, că nu mai putem iubi, și nimeni nu ne aude, decât orașul, care își vede de treabă, ca o mamă obosită ce nu mai ridică ochii la joaca bezmetică a copiilor săi neisprăviți și stricați.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy