Au crescut aripi
de le-am permis dorințelor să zboare una câte una,
dincolo de lună, de boltă, de periferia universului
și s-au întors, credeam că soarele va topi ceara,
iar ele vor cădea în brațele pământului.
M-am înșelat, căci s-a făcut nunta soarele cu luna,
atunci au zburat întrecând fotonii spre necunoscut
și am visat, și m-am rugat, și le-am plâns, căci m-a durut.

Visul a sărutat ochii obosiți de dor,
mi-a lipit aripi să plec din urma lor,
ajuns acolo am constatat că le-am pierdut din nou
nu am plâns, nu m-am rugat, nu le-am visat.
Știu... s-au întors acasă împlinite
și atunci o stea pe cerul îndepărtat am renăscut,
iar visul meu s-a destrămat plăcut
sub steaua ce m-a conceput dorință.


august 2015