Dacă alfa și cu gama se-ntâlnesc din întâmplare,
nu fac scurt, nu scânteiază, nu interacționează.
(Științific, sunt incompatibile —
ceea ce le face perfecte pentru o relație.)

Alfa e grea, atinge puțin, dar te mută din loc.
E afectuoasă ca o ușă trântită din greșeală.
Lasă urme vizibile, dar temporare.
(Gen: „Nu-mi pasă ce-ai zis.”
…și apoi trântești tigaia ca să se înțeleagă că ți-a păsat enorm.)

Gama nu zice nimic.
Nu vrea spațiu, nu cere timp —
dar pătrunde tot.
Până și visele.
(Și e posibil să simți efectele
când începi să închizi ușa dulapului mai încet.
Sau când îți miroase cana a ea,
deși e proaspăt spălată.)

Alfa aprinde, dar se stinge repede.
Gama n-aprinde nimic,
dar după ea nu mai crește nimic.
(Paradoxul e că te distruge fără scandal.
Ca o iubire care-ți spune „e în regulă, dragule”,
și nu se mai întoarce niciodată.)

Dacă alfa și cu gama au stat în același pat,
nu înseamnă că s-au atins.
Doar că mediul din jur trebuie schimbat.
(Și așternuturile. Și pernele. Și eventual,
abordarea față de tandrețe.)