în fiecare zi pescarii scot din apa râului resturi din flota pierdută a argonauților și alte povești de adormit copiii seara pe bancă în fața blocului mâncăm semințe și scuipăm viitorul drept în ochi viitorul e un peștișor de aur care ne promite repornirea furnalului demult dus la fier vechi furnalul care ne ridica privirile la cer în stâlpul lui de fum vedeam chipul lui d-zeu iar dacă lăsam fereastra deschisă preaînaltul ne intra în casă sub forma unui nor de glorie roșu ca praful așternut pe mașini seara umplu ligheanul cu apă și dau drumul peștișorului de aur pe care fratele meu îl prinde în fiecare zi de atâta poluare și stres se prea poate ca și ăsta să fie oligofren ca cei de dinaintea lui toți ne promit că vor face din garsoniera noastră un burj-al-arab și uite ce cocioabă de chirpici a ieșit fără uși fără ferestre plină de igrasie și gândaci ce pândesc să ne înghită ca pe bunica pe care n-o mai găsim de asta vă spun eu unul nu mai cred în povești și ori de câte ori fratele meu prinde peștișorul de aur îl pun în tigaie cu tot cu dorința mea ca femeia de pixeli cu sânii cât un montgolfier să dea buzna în odaie cântând frunzuliță de potbal/ suie-mă neică pe cal dau muzica mai tare și invit vedenia la joc mâna ei trece prin mine ca gheara unui grifon și după ¼ de ceas de la gambă realitatea dă buzna în odaie și mă privește de parcă eu sunt peștișorul de aur și tigaia sfârâie pe aragaz