Poate că n-am fost mamă,
Și timpul îmi bate în geam,
Cu ani ce se-adună în ramă,
Dar dorul rămâne, nu-l am.

Poate că trupul meu tace,
Dar inima încă întreabă,
Ce-ar fi fost dacă o voce
Mică mi-ar fi spus „mama”?

Nu e lipsă, nu e vină,
E doar o cale nestrăbătută,
Și-n mine, o lumină
Ce nu s-a stins, ci e mută.

Mi-e teamă să simt, să aleg,
Să nu dau greș, să nu rănesc,
Să nu cresc un suflet întreg
Și să-l văd cum se pierde firesc.

Ce dacă va fi un idiot,
Un copil ce nu mă înțelege?
Ce dacă iubirea mea tot
Va fi puntea ce nu se alege?

Dar poate, doar poate, în mine
Există o mamă ce nu s-a născut,
O stea ce nu cade, ci vine
Să-mi spună că drumul e mut.

Și poate că nu e târziu,
Ci doar altfel decât am visat,
Că iubirea nu cere să știu,
Ci doar să fiu, neîntinat.