hârtia îți mirosea
a noapte lungă,
scriai cu febră, altfel
ți-ar fi răsfățat
degetele de dor

paginile, smulse
dintr-un atlas vechi,
cu miros de levănțică,
geografia inimii
pe foi ca niște aripi

te îndoiai de puterea
iubirii tale; o purtai
ca pe o icoană spartă,
și promisiuni
murmurate printre dinți

dragostea oarbă
se revărsa
din buzunare, la colțuri
de stradă, printre pașii grăbiți
ai lumii, topind borangicul

doar ploaia le citea
o candelă stingându-se
în vânt,
o coardă atinsă din greșeală
de un Dumnezeu

și totuși, uneori,
când luna întârzie
să-și adune tăcerile,
parcă mai tresare
hârtia ta, neștiută.