Iubirea e-un viscol în inima frântă,
Un viscol fierbinte ce suflete-ncântă,
Tristețile stinge, făcând viața vie,
Și-n inimi ne-aduce suavă magie.

Atunci când iubești, timpul stă, nu respiră,
Orice-mbrățișare speranțe inspiră,
Atunci un sărut e-o plutire spre soare
Și orele-s clipe amețitoare !

Tot timpul devine explozii de stele,
În inimi tresar universuri rebele...
Așa să-i vorbești ființei pline de grații
Și-n plus să-i trimiți în scris declarații:

„Tu ești răsăritul ce-mi mângâie ființa,
Enigma tăcută ce-așteaptă dorința,
Te strig în tăcere, dar vocea-mi suspină,
Aștept trupul tău să mă scald în lumină.

Mi-e dor să devin gândul tău preferat,
Să fiu visul tău ca și tine curat,
O metaforă vie ce-și caută rostul,
În sufletul meu să-ți ofer adăpostul.

Tu mi-ești alfabetul din care scriu vise,
Doar ochii tăi dulci poartă-adâncuri promise.
Când tu îmi vorbești, natura te-ascultă,
Poezia din tine e-un voal pentru nuntă...

Ești luna ce arde și nu se mai stinge,
Rugăciunea din șoapte ce-n suflet se-ncinge;
Mi-ești steaua vieții ce-n veci strălucește,
Dar numai cu mine viața-nflorește!”

21 aug. 2025