Pomii și-au pus colier de topaz,
norii-și anină, din lacrimi, cercei,
pudică și-mbujorată-n obraji,
Toamna își cată alesul pe-alei.

Vântu-i răsfață cosițe de paie,
tot așteptând să și-o facă mireasă,
intră mirosul de roade-n odaie,
tortul de nuntă, gătit e pe masă.

Cântă nuntașii, iar vinu-i de soi,
Toamna-mpletește de zor crizanteme,
straie brumate și cergile moi
sunt pregătite, ca zestre, din vreme.

Sala de bal se întinde în zare,
frunze-aurite, țesute-n covor,
arii îngână, foșnind sub picioare,
trece prin suflete, reavăn fior.

Pomii-și sărută frunzișul duios,
a despărțire, iar Toamna mireasă
lin le depune țărânei, prinos,
primă ofrandă, în noua ei casă.