(FragmentI)

Vivos voco.Mortuos plango.
Fulgura frango

(Pe vii îi chem.Pe morți îi plîng.
Fulegerele le frîng)



Stau zidiți din humă arsă
Ai tiparului pereți.
Astăzi clopotul să iasă!
Puneți mîna, măi băieți!
Să muncim cu spor
Pînmă curg sudori,
Cum e meșteru-i și treaba:
Însă harul e podoaba.

La munca dîrză ce ne-așteaptă
Să spunem și-un cuvînt sgătos;
Cînd vorbe bune o îndreaptă,
Pornește munca-n pas voios.
Deci să privim cu luare-aminte
Ce mîini de om au izbutit:
Disprețuim cel fără minte
Ce-n muncă e nechibzuit.
Pe om aceasta îl cinstește:
Că știe pururi judeca,
Să simtă-n inimă cum crește
Tot ce-a sădit cu mîna sa.

Trunchiul de molift mi-l taie,
Dar să fie bine-uscat,
Să trosnească vîlvătaie-n
Botul de cuptor, căscat!
Fiarbă în cuptor
Cupru, cositor,
Topitura pentru clopot,
Cum e dat, să curgă- n clocot.

Cu foc și brațe, laolaltă
În groapa-adîncă vom zidi
Ce în clopotnița înaltă
De noi suna-va mărturii.
Să dăinuie-ndelung cu anii
Și ascultat cu-un cald fior,
Să sune-n dangăte jelanii,
Să cînte rugile în cor,
Destinul pe pămînt de-abate
Pe capul omului dureri,
Cupola de metal va bate
Alin și blînde mîngîieri.

Albi clăbuci se sparg în masă,
Curge valul din cuptor.
Mestecați-l cu potasă,
Căci turnatu-i mai cu spor.
De îl vrei curat,
Nu-l lăsa-nspumat,
Ca din bronz curat să vină
Zvon curat și voce plină.

Sunînd voios, sărbătorește,
Întîmpină un prunc iubit
În viță cînd întîi pășește
Pe brațul mamei adormit:
Cînd tîlcul-ascuns al vremii-i poartă
O neagră sau senină soartă,
Stă mama grijulie:
De aur zorile să-i fie.
Și anii trec în pas grăbit.
De fată, mîndru, se desparte
Flăcău-n viață avîntat,
Și pleacă-n lume, hăt-departe,
Se-toarce-acasă-nstrăinat.

Și-n tinerețea-i luminoasă
Ca o făptură din povești,
Îmbujorată și sfioasă
Fecioara-apare la ferești.
În inimă-i pătrunde dorul,
Nu iese-n calea nimănui,
Cu lacrimi calde-n ochi feciorul
Se-ascunde de ortacii lui.
Roțind, dă fetei el tîrcoale,
De-i dă binețe-i fericit.
Podoabă-ar avea iubirii sale
Să cate-n cîmpul smălțuit
O, gingaș dor, nădejdi în floare,
Al dragostei dintîi fior!
Þi-e inima în sărbătoare,
E ceru-albastru, fără nor;
Rămînă veșnic înflorite
A' tinerei iubiri clipite!

Þevile sînt rumeioare.
Bățu-n clocot l-am muiat.
Dacă smălțuit apare
Totu-i gata de turnat.
Hai, acum, fîrtați!
Masa o-ncercați!
Partea aspră, partea lină
Semne bune-s cînd se-mbină!

Căci dîrz cu blînd cînd se adună,
Blajin cu aspru se-mpreună,
E cîntul pur cum e cleștarul.
Să ia aminte cei ce-și leagă
Destinele pe viața-ntreagă.
E visul scurt, dar lung amarul.
Stă mireasa sub cunună,
Joacă buclele-aurii,
Clopotul zglobiu te sună
La biserică să vii.
Cu frumoasa sărbătoare,
Tinerețea ia sfîrșit,
După văl și cingătoare
Visul,vai! s-a risipit!
Ardoarea s-a dus,
Iubirea trăiește;
Floarea a apus,
Sămînța rodește.
Bărbatul, în piept
Ia viața s-o-nfrîngă,
Să lupte, să strîngă,
Să are, să-mbie
Și cu dibăcie
Să-ntreacă, să tindă
Norocul să-l prindă.
Atunci își revarsă belșugul tot darul,
Se umple de bunuri, de geme hambarul
Și casa sporește, așa cum e drept.
A casei stăpînă
E ea, gospodina,
A pruncilor mamă,
Prietena bună
A celor din casă,
Copila-și învață.
Pe fiu îl strunește,
Ea munca și-o face
Cu mînă dibace,
Avutu-i mărit
Cu zor rostuit.
În lăzi miresmate-și adună ea sporul.
Și sfîrîie fusul cînd toarce fuiorul.
Așază în rafturi curate din scrin
Și tortul de lînă și pînza de in,
Ea dă rînduielii podoabă, lumină,
Și n-are' hodină.

Iar tatăl surîde fericit
Și , de pe-nalta coamă-a casei,
Își măsoară-avutu-nflorit,
Vede stîlpii - învoalte coloane -
Și bucatele strînse-n șoproane,
Și-n hambare curge rîu
Valul lanului de grîu.
Și-și zice fălos:
" Ca pămîntul stîncos
De strajă stă casa mea
În luptă cu piaza-rea!"
Cu destinul, neîfrîntul,
Nu e veșnic legămîntul:
Nenorocul calcă grabnic.