și nu mai pun virgulă doar o lespede pe care să calc după ce pleci
întotdeauna luni e o zi de a pierde ceasul tinelui
înlăcrimarea și
răstimpul făcut pâine


nu mai sunt femeia-copil fără sens
mi-ai dat la o parte nu brațele ci îngemănarea cu umbletul
nemișcarea în liniște spre a te alina uneori


și despre dragoste eu tac


taci femeie odată îmi urlă vântul
aproape hohotind a bărbat
și cât de durere e durerea nu are Domnul a mă lăsa în ea


rămas-a plecarea ta agățată în loc de haină și-ți va cânta iarăși preafrigul
ai uitat să mă chemi
numaiiubindul ține loc de copil iar versul nu se plămădește din vid


mă vei privi încă o zi eu păstrez numai douăzeci și două
cele în care ai fost viu
necuprins și înalt
amintește-mi dragostea nu se mai scrie
ea se lasă murind


și totuși la pagina treizeci și trei din altă carte scrie
aștept
nu într-o sâmbătă nu pentru mine
tu acolo creșteai copaci de suflet pentru vântul de după cea care am fost