Mi-ar plăcea uneori să mă scufund într-o baie de liniște oarbă,
Să uit gustul vieții și mirosul vânatului stropit în sângele arămiu.
Mi s-ar împrieteni porii ființei cu pământul parfumat și umed,
Ochiul uitând urmele zilei și ceasurile nopții s-ar închide în interiorul infinit.
Furnici mi-ar cunoaște culoarea părului și gândurile zdrențuite înghițite-n iarbă.

Timpul va râde de urâțenia zâmbetului meu, iar oasele vor servi drept hrană pentru mulți.
Râsul îl voi pierde într-o tigaie, plânsul îl voi cuprinde într-o valiză, iar amintirile în pași.
Libertatea și neliniștea vor sta laolaltă printru zaruri încurcate-n destin.
La trei metri sub pământ, într-o cutie....mă vei mai iubi atunci?