Mi-am topit chipul
Ca pe o lumânare veche
Și l-am turnat in forma unui copac bătrân,
Dar ramurile mi s-au rupt
De povara toamnei celei sterpe.
Apoi am încercat să-l torn
În forma unei lacrimi,
Dar s-a scurs în nisipul însetat
Și am rămas fără chip.
Odată cu pierderea lui,
S-a întunecat si cerul deasupra creștetului meu,
Și atunci mi-a venit ideea să-l caut
În următoarea stație.
L-am găsit.
Mă aștepta cuminte
Pe marginea străzii,
Si avea formă...
De suflet.