La casa mea neterminată,
Pe trepte-nguste de argilă,
Își plânge ploaia, înspicată,
Durerea strânsă pe șindrilă;

Se-nvăluie c-o mantă rece
- Eliberată din buiestre -
Același vânt ce se petrece
Hălăduind printre ferestre;

Se-ntinde, ca un fir din caier,
O teamă grea, înăbușită:
O gură-n fugă după aer;
O veșnicie de-o clipită;

Se stâng în cercuri de nuntire,
Înlănțuind în jur năvodul,
Firimituri de amăgire...
Se-nclină scara; Cade podul!

Încolăcit, drumeagu-și geme,
Sub pași, spinarea-ncovoiată.
Și vremea îl topește-n vreme...
Și casa-i tot... neterminată.