dar al meu ca o ureche nubilă acestei voci
vii prin canale de purpură și te ridic
precum de sub tălpile puterii cea mai strivită rugă

te cunosc te simt oricât de departe ți-ar fi începutul
eu însumi cobor mă plec și-ades în umilință
numai c-un fir de paing te ridic și întreagă
ureche te apropiu buzelor
și despărțirea lor te așează în dreptu-ți
pe umeri noi

dacă nu exist decât ca o greșeală de decapitare
dar al meu –
fericit ca această gură să nu fie decât
un început de tăiere în două a capului