Din Valea Morții îngân furios cânt împietrit,
Strigăt de crâncenă durere și chin păgânit;
E bici cu zăbrele, e zvon prin zăvoi, e moarte de moarte
Și neagră și grea idee de viață în pustietate.

Vuiet bătut de vuiet cu pucioasă otrăvită de
Zbiciul Marelui Spurcat din negură tăciune.
Plângeri din străfundul buciumului plin d-amărăciune,
Vaiete s-aud pin crângu morții și mană care cade.

Trosnesc crengi, zvâcnesc puhoaiele de sânge,
Îngân vuiet cu șuier și codru se cutremură,
Mor păgânii și Fata Morgana plânge,
Din inimă putredă și antică privire sufletu-mi murmură.

Cânt limbă de foc ars de ciutele și-urâtele Iadului,
Furtună spovedesc codrului și văzduhului,
Căci văzduhul dor de durere mi-o deschis
Și de mic iubirea-n codru m-o împins.

Bolit, rănit și păgânit m-i glasu-nsuflețit,
Zoresc cu a patimii iuțială amar și întinat solfeg
De pintre aprige cântări io doine de dor leg
În Valea Morții. Mă cuprinde gândul vieții pustiit.