Ninge, ninge,
pădurea a adormit...
Ninge, ninge
pe somnu-ți liniștit...
Zăpada albă cade
ca o pătură moale
pe umerii boltiți
ai casei unde stai...
Ninge, ninge
și focul e aprins,
alene cade timpul
pe-o sanie întins
și fumul leneș doarme
ieșind încet pe horn
și te păzește-n noapte
veghind la tine-n somn...

Ca printr-un nor
te vad copil,
pași mici, moi, pe covor,
cu păr bălai de vată
și mâna-ntinsă rugător
spre mărul de pe masă...

Ninge, ninge.
În noapte-un clopoțel
sună, albastru,
dar trecător și el...
Ninge, ninge
pe ochii tăi prelungi,
ninge bogat cu stele
ce nu poți să le-ajungi,
pe liniștea din casă
și pe copacii goi
cu sori de fulgi ce-adastă
căzând și blânzi și moi...