umbre ale dimineților reci
cad peste mine, de diamant...

sub fiecare inceput de rouă,
printre copaci de întuneric aplecați în mine,
matinal,
tot ascultând același cântec,

te caut...

mi-e dor de tine...

să îmi miroși a fluturi albi,
păduri de brad să îți aștern în palmă,
psalmi...

sunt frânturi în viața fiecărui bărbat
când trebuie să învețe să fie mut,
ca o lebadă,
surd clipocitului de apă,
orb turmelor de cerbi cât se adapă,

căci mai limpezi ochii tăi decât ochii lor,
mai dulce cântecul pleoapelor tale -
ca de înger bătaie de aripi:

dintr-un sâmbure de rouă
tot încerc să îți culeg
un sărut de catifea,

dimineață să nu plouă!
să îl las pe perna ta,
visele să-mi-ți le leg...

să îmi crezi!