dacă aș locui în bucurești aș scrie poate un poem ca și bratu
mi-aș trage fața peste cap/aș fi mai tristă decât un înger trist
aș vorbi tâmpenii cu iubitul meu care între timp s-ar ușura pe un stâlp din stația de metrou
în vreme ce o ploaie exact așa ca a poetului mi-ar aminti că susul e sus/aici e iadul nostru metropolitan în care timpul face bucle.

de exemplu, azi i-aș cumpăra de la dugheană iubitului meu o inimă roșie comestibilă. el ar mușca fără să mă privească. ce naiba-i asta. e o inimă iubitule, i-aș răspunde în timp ce el ar scuipa toată porcăria din gură.
un copil scăpat de undeva mi-ar cere cu vocea groasă o mie. i-aș da inima roșie. na, mănâncă.
el ar înfuleca toată inima în fața mea zâmbind cu subînțeles. aș fugi de acolo afară într-o ploaie ca și aia a poetului.



orașul meu nu sună prea bine în poeme. nu are nici metrou. și nici măcar o ploaie ca asta nu are.