singur în odaie
de mii de ani
îi picură glasul
cum apa unui robinet mofluz
Myself își smulge părul din ureche
cu o pensetă de paișpemiicincisute
și
holbându-se la sine
în oglinda aburită a băii
se analizează confuz

o sută de rânduri/zi
sunt ca o mie de flotări în degete
mâna mea ar putea străpunge
un cap de om
fără să pregete
apoi o sută de corecturi
cu genunchii la gură
de-atâta timp petrecut încruntat
sprâncenele mele
au consistență de murătură

noroc de vin
mi-l pun fiert în căuș
apoi mi-l întind pe față
îmi freamătă nările
mi se înrourează pleoapele
și pielea are reflexiile strugurilor
de dimineață

v-ați privit vreodată într-un ciorchine
roșu-sânge?
e ca o icoană care plânge
vă iertați
și vă iubiți
apoi
vi se face milă de voi

ajungeți să râdeți de părul căzut
vă alintați tandru gușa
(e drept că
din când în când
verificați ușa să nu vă surprindă
cineva)
și petei de la arsura de anul trecut
îi spuneți ca un atlant: stea!

în definitiv ce contează
că nu mă mai cuprinde nici o haină
mi se rupe în paișpemiicincisute
dacă
n-am să îmbrac vreodată o taină
n-am să-mi așez pe creștet un rost
iar în picioare
voi purta aceeași piele de prost
care se caută
desculț pe sine

așa că sunt hotărât: de mâine...