poetul român
s-a înrolat mai târziu cu o sută de ani

atârnă de porțile
unităților militare
uniforma
celui care își exprimă lirismul în proză
arta e pentru răcanul
marii culturi
un drog
o doză
de autentic

mâinile stafiilor mă sufocă –
aer!
aer!
aer!
limba din gură nu este a mea
mâinile acestea chircite marii căutări
nu sunt ale mele
inima mărșăluindu-mi în piept
cu sufletul legat de coadă
nu este a mea
ai mei sunt doar ochii exfoliați
băloșind spre încuvântare

legiuni de ziariști
plutoane de redactori
companii de secretare
încolonați
în versuri
gândiri scanate
idei fotocopiate
și numai câțiva întrețin poezia
cărând la centrele de recoltare
sticle și borcane
fierul vechi al literaturilor dezmembrate
maculatura obscurelor note de subsol

păstrând poziția de drepți a morților
străini suntem
în propria limbă
ca unii care au încurcat dreapta cu stânga
și saltul înainte
cu repaosul veșnic



e timpul să este