Am pus cerul în buzunarul cu monede
Din albastrul său
Să fac hârtii de un milion
Iubirea am strecurat-o în pantofi
Pentru ca strivind-o cu talpa urii
Să crape coaja trădării
Să rămână miezul dulce
Care să se dizolve sub limbă.

Frustrarea că nu sunt înțeles
Îmi crapă lemnul din ochi
Îmi coase răbdarea pe umărul stâng
Acolo unde un corb îmi ciugulește
Puroiul ambițiilor
Prin care înoată leșul-viu al unui vis nocturn
Smulg frustrarea din nedreptate
Și o arunc pe sânul unei târfe
De unde se preface în iubire murdară.

Din pielea tuturor târfelor
Să facem un culoar
De la neputință la deznădejde
Pe care să călcăm cu tălpile murdare
Din ochii lor să facem dale de marmură
Puse pe strada numită “Niciodată”
Din picioare să construim un semafor
Ce aprinde roșul din himene
Pe care scrie “Totdeauna”.