țin cadrul pe o singură imagine și nu trece nimeni
sar iepuri într-un film tremurat. mi se face silă
sunt iar dorințele care traversează o criză
sunt iar eu, un antierou concentrat cu toți dinții în gură
sunt ei artiștii care se cos după fiecare transplant real

realitatea se teme de mine în fiecare seară
în orice clipă s-ar închide, m-ar jupui. aș intra fără piele
cald, într-un film despre cât de bine e acasă
pe lângă obiectele cu multe brațe, în posesia unei breșe
la care am muncit îndelung, am tot privit-o

crizele se împrăștie în conversații banale, au boneta de noapte
pe-o ureche, un pat mare îi leagănă pe cei fără greșeală
fără eroi ascunși în pantofi. adorm sub pat, îmbrăcat
din buzunare cad lucrurile furate. ațe de diverse culori, ace
azi am cusut-o pe orlan într-o realitate mai puțin dureroasă