s-ar spune că alergăm pe gâtul subțire câte doi
și poetul sugrumă timpul
pe linia frigului bun
deasupra împărăției dulce răsfăț
spre lauda celor vii aici jos e mult
mai bine săpăm încetișor
între patru ochi cu o respirație
cu o fierbințeală
și cel care se roagă ne face loc
unei singure treceri
unui singur joc
numai la un pas totul e zădărnicie

***

totul pare doar o ușă trasă
la umbră
într-o oră fără soț
și orice atingere se preface boem
rătăcind neoprite cuvinte
îți afunzi mâna și
din toate întâmplările mai scoți cel mult
un pumn de nisip
alb

***

să nu țipi aici apa
clipocește în sunete joase
tulburând mintea
însoțindu-te
credincioasă până la moarte

***

unghiile tale par un cosmos mic
în care artistul compune
un fel de simfonie
ce învăluie subliminal
tu nu știi cine sunt mai degrabă sufletul
împotriva căruia ți-ai ridicat
nestingherită oglinzile