Îmi e așa greață de trecutul vostru că nici nu vreau să-l cunosc,
ca reflex, ca eroare în care se induc oamenii
pentru că nu mai iau
pe nimeni
cu mine.
Va trebui să ne nimicim sfârșitul,
noi,
în necunoștință de cauză și sine,
noi,
ca plural indeterminat,
vin, aberații și mana viței de vie,
în vârtej să nu se spere cumva la contingență,
vin inundații,vin timpuri și râuri de foc dar
noi
suntem singurii vinovati
pentru că refuzăm să ardem.
Literele nu se judecă,
„nu se discută, se afirmă”,
e nevoie de multe cârciumi și de oameni
pentru rândurile următoare,
și e lumină,
e alb,
e târziu,
nu mai e lumină,
nu e rău,
nu e nimic
din ce-ar putea interesa
un autor de comentarii literare
din cărțile pentru BAC;
aș fi dat doi bani pe trăirile celorlalți
pentru că nu-mi aparțin
și ar putea fi infernul
dar plănuiam să-mi cumpăr o carte
și ce contează dacă
liniștea consolează ce-a mai rămas din voi,
nu vreau din nou întrebările,
să am impresia că dau un răspuns,
nu mai contează
că am voință,
nu se merită
peste lumea asta
nici măcar
licuricii
să răsară.