sub ploi de toamnă și geruri
zâmbetul se uită prea ușor
ne aninăm de ramuri crude și firave
și stăm ghemuiți plângând în noi
când vântul ne scutură mâinile
dezlipindu-le de strângere
țipăm asemeni unor ecouri sparte
între proprii pereți scrijeliți
ținem gură strânsă să nu ne amintim
...zâmbetul,
iar apoi ne plângem că uităm!