inima mea cedează
prietenilor dușmanilor amantelor
inima mea mă lasă
frumoșilor urâților fumătorilor
fiecare bătaie a ei
devine câte-un dumnezeu păgân
pentru că al meu nu mi-ar face asta
inima mea plutește deja în sfere înalte
în alcool și tutun
pe mări de cafea și prin ceruri de iarbă
sunt părăsit dragilor perverșilor desfrânaților

sunt firav fără ea – voi muri cred
- undeva la o masă încărcată de amici
și femei un poet va scrie:
„dacă moare dăncuș înaintea mea eu voi plânge puțin”


nesfârșiților luptătorilor maniacilor înmărmuriților
nu m-ați mai iubit
așa că nici inima asta nu mai e de folos cuiva
rătăcită în lumea de zdrențe
mulțumesc fraierilor răbduriilor divorțaților de pedepse
inima mea n-a avut loc de veci în voi
nu v-ați cumpărat lopeți și târnăcoape din timp
veți umbla cu plasa de prins fluturi
cu monede în buzunare pentru toți cerșetorii
crezând că-mi veți aduce inima înapoi
și-mi veți putea da, ca de obicei, un ban la colț de stradă

vă rog să plângeți astăzi
mâine sensul va dispărea
numai sarea lacrimilor va putea
trasa viitorul poemelor voastre
poeților tardivilor rămașilor