se poate vorbi despre rău atăta timp cât trupul e
înaintea noastră ca o sincopă înfipt în puterea
de a regenera doar un schimb

până la coaste îți rup crengile și ți le sădesc în grădină
cu același dinte care te ține în mușcâtura din
meniscul zeului cu un singur genunchi

răul e cel mai însiropat răsărit din pat atât cât poți
zări prin gâtul celui care te frânge
dacă s-ar petrece seara nu ar mai apleca
pielea peste urma golită a trupului
amantul zilei de mâine de ziua de ieri își dezlipește pântecul
ruptura bruscă îți aruncă pe spătarul scaunului ultima
tresărire

nu mă pot schimba nu-mi dau jos gheara

nu cu buzele în sudalmă nu în travestita mână și așa
plutirea
scurtătura amară a înfiorării
te mai scaldă prin noroiul acestei nedureroase margini

și nu mă pot ascunde nu-mi dau jos gheara

azi ți-ai stors în umbră
fiecare mod de a face ochiul curat degetul cu care îți
mai rotești încă o dată haina de animal de casă
a pătruns până la râul închegat care-ți ține loc de umoare
și tot rostește
răul nu e nicăieri răul nu e

prăbușit

de ce pe urmele tale nu mai dau de strigăte otrăvite
de carne înfășurată pe stâlp
răul ca un sacru animal cu tors vopsit
a cules azi la răscrucea mea un embrion alb
l-a mâncat apoi și-a scos intestinul și mi l-a dat să-l
spăl
și să-l mestec