Sorbind cu ochii acest amurg erogenic
ce-mi pare înecat în flăcările sanguine
ale transfuziilor de plasme solare,
sărind meridianele tremurătoare ale orizontului,
țintesc cu arcul penelului un pescăruș de nea
în care desigur nu voi trage niciodată.
Și iată că întâmplător descopăr
algele ce memorează șoaptele mării
alături de scoica vrăjită
purtând mărgăritarele vieții eterne
care nu se deschide în fața oricui.
Pentru cei ce i-aș putea iubi în viitor
vântur nisipurile sahariene, le culeg sclipirile,
și scormonesc cu gândul prin stufărișul universului
dar răspunsul mi-l dau palmierii de-alături
ce-și adapă cu rouă nervurile frunzelor.
Realitatea mă catapultează departe cu idei cu tot
într-o vastă introspectare în care
iubirea eviscerată de toate visele fierbinți colorate
redevine sănătoasă la cap și reală, nespus de reală
și-ntinsă cât inima, numai cât inima,
nicidecum infinită cât universul
precum i se păruse odată că este
pe vremea când privea spre virtual
cu lupele false turnate din roua stelelor.