ea se apleca până când
se făcea genunchi
până când genele ei
ajungeau iarbă
și plecau de-acasă
din satul
ca o moleculă
ca un ion
ca un gheorghe
ca un șarpe
pe care-l încălzești la sân
până când se face
toiagul
în care îți ascunzi
toate slăbiciunile
ca într-o rugăciune
cu care
desfaci
apele