ultima femeie pe care-am iubit-o
purta ciorapi zdrențuiți
când a plecat și-a luat câinele
eu am păstrat arborele de cafea
cu frunze colorate în verde
acum nu mai simt mare lucru
poate doar arșița ca o macetă
cum îmi linge cu scârbă mucoasele

într-un colț pantoful roșu al tipei
cu nume atât de greu de pronunțat
scuipă încă șampanie de contrabandă
jetul de apă rece mă împunge ca un stilet
incizie perfectă a realității
trăiesc
nimic nu s-a schimbat
la dracu visele sunt doar vise
nu există nisipul nici plaja
paradisul e doar o altă minciună
o parte din tine geme în somn
lângă o sticlă de uzo pe jumătate băută
iată o lume în care îmi voi pune piciorul

ce nesuferite sunt uneori femeile
zâmbind fără noimă între cutele cearșafului
duhnesc a fericire
același Dumnezeu dar parcă mai trist
o altă zi în care mă vor suna prietenii
să o luăm de la capăt
îndrăgostiți de noi înșine
mai mult decât ieri

nu mai aud pe nimeni vomând
mă întreb cum de au adormit cu toții
sunt un animal ce ascultă blues
am o femeie care mă dorește și atât
nu-mi știe numele
dar va dansa pentru mine o noapte întreagă
apoi ne-o vom trage pe-un pat suspendat
amintindu-ne de vremurile bune
ca de-o fericită coincidență