simt cum mâna se scurge spre interior...
se lasă spre țigara de mult stinsă....
defapt nu fumez, numai gura mea o face
cu plămânii cei negri și avizi de fumul albastru....
de moartea străvezie ce-mi dă tîrcoale.....
dar tot fumez....iarbă fumez....și râd bezmetic....
m-am împotmolit în mine când mă căutam....
am uitat să deschid ușa camerei tăinuite
unde EU-l meu se tăvălea pe jos....
după o orgie de iarbă parfumată...
am colindat o vreme prin lume
și m-am plictisit să văd același lucru
spus și făcut în nu știu câte forme
egale și fără sens.....am mai fumat o iarbă
și-am plutit lângă cei fără căpătâi....
și-am murit gândind că nu mai am bani să-mi cumpăr țigări....