Să nu te simți, străine, prea singur printre noi
Vom împărți tristețea din plânsul unei ploi
Și greierii ce saltă pe urma din grădini
Vor împărți cu tine arcușul lor de spini.

Vom frânge noaptea-n două cu mâinile curate
Și vom hrăni cu patimi cohorte de păcate,
Iar tainelor plăcerii ce mușcă din virtuți
Le-om dezveli cărarea cu pași mărunți și muți.

Dintr-un sărut anemic, cu icnet de ventuză
Îngenuncheată-n sticlă-`ți vom dărui o buză
Mai fragedă ca puful de piersici din fânar,
Apoi, la despărțire, ai să primești drept scuză
Un trandafir de lacrimi în dublu exemplar.