Mă plimbam într-o zi de 29 februarie
pe Lipscani.
Ajunsesem la un moment
în fața bazarului, când
văzui cu mirare o coadă lungă de un kilometru
în fața tejghelei unui negustor.
Mă interesai
și aflai că se vinde o marfă
banală, cotidiană,
dar pe care eu nu o găsisem încă nicăieri :
Iubire…
Mă instalai la capătul cozii
și ajunsei la rând
ca gândul de repede.
Îi cerui negustorului
Iubire de un leu,
însă el îmi replică,
în cel mai firesc mod posibil
că nu vinde decât cel mult
Iubire de doi bani,
deoarece aceasta este porția maximă.
Dar eu îmi apărai cauza,
insistai să-mi vândă cel puțin
Iubire de cinci bani,
căci aceasta
este moneda fundamentală a vieții mele
și nu o pot divide.
Când auzi aceasta,
bunul negustor
mă zvârli pe ușă afară.